Concursul Internațional Pluridisciplinar “Prosoft@NT” 2018
“ În decursul perioadei 28 februarie - 3 martie, la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț s-a organizat concursul internațional pluridisciplinar “Prosoft@NT”, numărând participanți din țări ca Rusia, Italia, Republica Moldova, precum și din diverse județe ale țării: Baia Mare, Cluj, Mureș, Botoșani, Brașov, Vaslui, Vrancea și altele. Competiția este structurată pe trei probe, și anume cea individuală, de matematică sau informatică, cea de software educațional și cea pe echipe, în care grupuri de trei elevi din clase diferite se confruntă și se ajută reciproc în rezolvarea unor subiecte fulger de matematică algoritmică și informatică matematizată. Cu o tradiție în participarea și câștigarea a numeroase și însemnate premii de-a lungul anilor în cadrul acestui concurs, Colegiul Național “Unirea” a trimis spre izbândă și anul acesta un echipaj format din 4 elevi: Petru Burdușa (10A) și Alex Iordăchescu (11A) la informatică, Andra Elena Mircea (11A) la matematică, și Camelia Zalum (12C) la software educațional, însoțiți de inegalabilul în umor domn profesor Titi Purdel, de la Liceul 1.
În ziua sosirii, participanții din provincie și din străinătate au fost cazați în căminul din cadrul CNI, iar cei din București într-o pensiune aflată la aproximativ 6 km de liceu, ca urmare a numărului considerabil de elevi. Din cauza gerului năprasnic, s-a renunțat la festivitatea de deschidere fastuoasă din sala Consiliului Județean, așa cum s-a desfășurat anul trecut, totul rezumându-se de data aceasta în niște scurte cuvântări ale oficialilor într-o mică sală media a liceului.
Prima zi a competiției s-a deschis cu probele individuale și cea de software. Impresiile participanților relevă faptul că, anul acesta, balanța nivelelor de dificultate de la matematică și informatică s-a mai echilibrat, cu alte cuvinte, subiectele de matematică au sporit în greutate. Andra crede că, la clasa a 11-a cel puțin, ultima problemă, o ecuație funcțională, poate fi propusă cu brio pentru ONM. Ea a obținut aici 72 de puncte din 100, clasându-se pe locul II, la 8 puncte de primul loc. La informatică, Alex a întâlnit o idee nouă legată de obținerea termenului general al unei recurențe folosind matricea coeficienților. Păcat că a întâlnit-o după concurs. Din nefericire, el și Petru nu au obținut premii, dar au învățat că împreună sunt mai puternici. În ceea ce privește partea de software, Camelia ne-a uimit pe toți cu ideea ei metaforică de a interpreta tema de anul acesta “UNITATE 100”: rădăcinile de ordin 100 ale unității. Cu o prezentare convingătoare bazată pe asemănarea dintre om și număr complex, ca entitate care migrează pe “planul” terestru și își construiește viața cu propriile sale “argumente”, ea a reușit să impresioneze juriul și să obțină punctaj maxim la capitolul originalitate, cucerind în final o Mențiune. Ziua s-a încheiat cu o excursie în zona Tîrgu-Neamț la care nu a participat nimeni din cauza frigului și a comodității excesive.
A doua zi a început în forță cu proba pe echipe din cadrul “Prosoft@NT”, la care au participat 27 de echipe. Alex, Andra și Petru s-au unit într-un trio denumit neinspirat “A... ok”, iar Camelia s-a aliat cu alți doi băieți din Bacău și Brașov într-un “Combo” multiregional. Subiectele de matematică au constat într-o problemă cu invarianți și o inegalitate împletită cu teoria numerelor, iar problema de informatică a reprezentat o aplicație a algoritmului de ridicare la putere în timp logaritmic. Cu numai un timp de o oră alocat fiecărui subiect, echipele noastre s-au prezentat onorabil: “A... ok” s-a clasat în fruntea clasamentului, pe locul 6, alături de Cluj, București, Ploiești și Brașov, iar “Combo” pe locul 12. O altă Mențiune pentru echipajul vrâncean.
Uniriștii noștri s-au întors acasă sâmbătă (mă rog, doar trei dintre ei, Petru a plecat cu o zi în urmă la o competiție de karate, unde apropo a câștigat o medalie de aur la demonstrație artistică și una de bronz la lupte). Oricum, orizonturile se înfățișează senine pentru aceștia, căci alte competiții provocatoare se anunță a fi asaltate. Iar numele Unirea va fi aclamat pe culmi și mai înalte... “