Desant "unirist" de binefacere - decembrie 2010

 

Colegiul Naţional Unirea a organizat anul acesta serbarea de Crăciun (desfăşurată în sala de festivităţi joi, 16 decembrie, ora 17.30) ce a fost în premieră transmisă live şi pe Internet. Spectacolul de Crăciun a fost unul binefacere în care elevii şi profesorii unirişti au fost solidari cu cei aflaţi în momente dificile. Rezultatul donaţiilor s-a văzut zilele acestea când numeroşi elevi, însoţiţi de dascălii lor, au mers în diferite sate şi comune ale Vrancei unde au vestit miracolul Naşterii Domnului şi au împărţit cu generozitate sute de cadouri copiilor ce îl aşteptau pe Moşul Unirist. 

Astfel, elevii claselor a 9 B, 11 F şi 11 G, însoţiţi de doamnele profesoare Maria Dochia, Aneta Popa şi Laura Pogan, au mers la copiii Şcolii nr. 2 din Mărăşeşti. Aceştia au pregătit o serbare de Crăciun iar la final au primit cadouri (hăinuţe, dulciuri, fructe, jucării, rechizite). Trebuie menţionat faptul că între CNU şi Sc. Nr. 2 din Mărăşeşti există un parteneriat educaţional de voluntariat  iar anul acesta peste 50 de copii au beneficiat de generozitatea uniriştilor.

În cadrul proiectului “Din inimi pentru suflet de copil”, desfăşurat în parteneriat între CNU, Şcoala cu clasele I-IV Brădăceşti (com. Nereju) şi Şcoala cu clasele I-IV Mănăstioara (com. Fitioneşti), 15 elevi unirişti, însoţiţi de prof. Corina Ciucu şi Carmela Cristea (CNU) şi prof. Doina Dumitru (Sc. Mănăstioara) au oferit daruri unui număr de 58 de şcolari şi preşcolari de la şcoala şi grădiniţa din satul Brădăceşti. Gazdele au susţinut un spectacol în care au prezentat obiceiuri locale, sub îndrumarea prof. Lenuţa Rîlea, Aurel Rîlea şi învăţ. Mirela Enache.

Elevii clasei a 9-a F, însoţiţi de prof. Crenguţa Stanciu au oferit daruri copiilor cu deficienţe neuro-psihice de la Centrul de recuperare a copiilor cu dezabilităţi, din incinta Spitalului Judeţean Sf. Pantelimon – Focşani.

Clasa a 9-a C şi dirigintele Marius Mohonea au adus bucurie copiilor din comuna Bordeşti. Uniriştii au fost mesagerii Moşului Crăciun, au cântat colinde şi au oferit pachete copiilor din clasele I-IV.

Un alt grup de elevi unirişti, din clasele 11 A şi 11 D, însoţiţi de prof. Maria Rusan şi Liliana Neşu, i-a vizitat pe copiii din satul Ivănceşti, (com Boloteşti). După ce au fost spectatorii unui mic spectacol de Crăiun, uniriştii au oferit daruri micuţilor.

Şi copiii din comuna Milcovul l-au primit astăzi pe Moşul Unirist, care a împărţit cu generozitate daruri şi pachete. El a fost ajutat de membrii consiliului elevilor din Colegiul Unirea care au adus bucuria sărbătorilor pe chipurile a peste 50 de şcolari. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului educaţional dintre CNU (prof. Angela Sîrbu şi Romulus Buzăţelu), parohia ortodoxă Milcovul (preot Emanuel Hanganu) şi Şcoala Milcovul.

Elevii clasei a 11-a C, însoţiţi de dirigintele Dan Popoiu, i-au vizitat pe copiii de la Şcoala cu clasele I-IV Podul Nărujei (com. Năruja) şi le-au oferit daruri.

  • Nu trebuie uitaţi nici cei de lângă noi. Iniţiativa elevilor unirişti s-a concretizat şi în ajutorarea unor colegi de-ai lor, spre a trece cu bine momentele dificile.